Bebelușii încep să se tachineze unii pe alții încă de la vârsta de 8 luni. Având în vedere că limbajul nu e necesar pentru acest comportament, probabil că și animalele non-umane se tachinează jucăuș în mod similar. Acum, biologi cognitivi și primatologi au documentat acest tip de tachinare jucăușă la patru specii de maimuțe mari. Asemenea glumelor la oameni, tachinarea la maimuțe este provocatoare, persistentă și include elemente de surpriză și joacă. Deoarece toate cele patru specii de maimuțe mari se tachinează jucăuș, e probabil ca abilitățile necesare pentru umor să fi apărut în linia umană cu cel puțin 13 milioane de ani în urmă.

Glumele sunt o parte importantă a interacțiunii umane, bazându-se pe inteligența socială, capacitatea de a anticipa acțiuni viitoare și de a recunoaște și aprecia încălcarea așteptărilor celorlalți. Tachinarea are multe în comun cu gluma, iar tachinarea jucăușă poate fi văzută ca un precursor cognitiv al glumirii. Primele forme de tachinare jucăușă la oameni apar chiar înainte ca bebelușii să-și spună primele cuvinte, încă de la 8 luni. Cele mai timpurii forme de tachinare sunt provocări repetitive care adesea implică surpriză. Bebelușii își tachinează părinții oferind și retrăgând jucării în mod jucăuș, încălcând regulile sociale (așa-numita neconformare provocatoare) și perturbându-le activitățile.

Într-un studiu recent publicat în Proceedings of the Royal Society B, oamenii de știință de la Universitatea California Los Angeles, Institutul Max Planck pentru comportamentul animal, Universitatea Indiana și Universitatea California San Diego (Isabelle Laumer, Sasha Winkler, Federico Rossano și Erica Cartmill) raportează dovezi ale tachinării jucăușe la cele patru specii de maimuțe mari: orangutani, cimpanzei, bonobo și gorile. “Maimuțele mari sunt candidate excelente pentru tachinare jucăușă, deoarece sunt rude apropiate cu noi, se angajează în joacă socială, râd și demonstrează o înțelegere relativ sofisticată a așteptărilor celorlalți”, spune Isabelle Laumer (UCLA/MPI-AB), cercetător postdoctoral și autor principal al studiului.

Echipa a analizat interacțiunile sociale spontane care păreau a fi jucăușe, ușor hărțuitoare sau provocatoare. În timpul acestor interacțiuni, cercetătorii au observat acțiunile, mișcările corpului, expresiile faciale ale celui care tachinează și cum au răspuns țintele tachinării. De asemenea, au evaluat intenționalitatea celui care tachinează, căutând dovezi că comportamentul a fost îndreptat către o țintă specifică, că a persistat sau s-a intensificat și că persoana care tachinează a așteptat un răspuns de la țintă.

Cercetătorii au descoperit că urangutanii, cimpanzeii, bonobo și gorilele se angajează cu toții în comportamente intenționat provocatoare, adesea însoțite de caracteristici ale jocului. Au identificat 18 comportamente distincte de tachinare. Multe dintre aceste comportamente păreau să fie folosite pentru a provoca un răspuns sau cel puțin pentru a atrage atenția țintei. “Era obișnuit ca persoanele care tachinează să fluture sau să legene în mod repetat o parte a corpului sau un obiect în mijlocul câmpului vizual al țintei, să le lovească sau să le zgâlțâie, să le privească fix la față, să le perturbe mișcările, să le tragă de păr sau să efectueze alte comportamente pe care ținta le găsea extrem de greu de ignorat”, explică Erica Cartmill, profesor la UCLA și IU, autor senior al studiului.

Tachinarea jucăușă a apărut mai ales când maimuțele erau relaxate și prezenta similarități cu comportamentele la oameni. “Similar cu tachinarea la copii, tachinarea jucăușă la maimuțe implică provocare unilaterală, așteptarea răspunsului în care cel care tachinează se uită direct la fața țintei imediat după o acțiune de tachinare, repetiție și elemente de surpriză”, explică Laumer.

Cercetătorii au observat că Jane Goodall și alți primatologi de teren au menționat comportamente similare la cimpanzei cu mulți ani în urmă, dar acest nou studiu a fost primul care a studiat sistematic tachinarea jucăușă. “Din punct de vedere evolutiv, prezența tachinării jucăușe la toate cele patru specii de maimuțe mari și similaritățile sale cu tachinarea jucăușă și gluma la copiii umani sugerează că tachinarea jucăușă și abilitățile cognitive necesare ar fi putut fi prezente la ultimul nostru strămoș comun, cu cel puțin 13 milioane de ani în urmă”, explică Laumer. “Sperăm că studiul nostru va inspira alți cercetători să studieze tachinarea jucăușă la mai multe specii pentru a înțelege mai bine evoluția acestui comportament cu mai multe fațete. Sperăm, de asemenea, că acest studiu va crește gradul de conștientizare a similarităților pe care le avem cu rudele noastre cele mai apropiate și a importanței protejării acestor animale pe cale de dispariție.”

Sursa: https://www.mpg.de/