Știința confirmă: Iubirea ne lasă o amprentă pe creier – Dopamina Autor: byrev | January 17, 2024 Un nou studiu realizat pe vulpile de prerie a constatat că iubirea este un proces neurochimic complex care implică dopamina, un hormon al plăcerii. Vulpile de prerie, care sunt animale monogame, prezintă un nivel crescut de dopamină atunci când sunt cu partenerii lor. Home » Neuroștiință » Un nou studiu sugerează că creierul produce mai mult din hormonul plăcerii dopamina atunci când ne dorim sau ne petrecem timpul cu partenerul nostru. Dar când ne despărțim, amprenta lor chimică unică dispare. Studiul se concentrează pe vulpile de prerie, care se numără printre cele 3-5% dintre mamifere care formează legături monogame. Săriți în mașină pentru a vă întâlni cu iubitul la cină și un flux de dopamină – același hormon care stă la baza poftelor de zahăr, nicotină și cocaină – probabil că va infuza centrul de recompensă al creierului, motivându-vă să înfruntați traficul pentru a menține vie acea legătură unică. Dar dacă cina este cu un simplu amic de la serviciu, acel flux ar putea arăta mai degrabă ca un fir, sugerează un nou studiu realizat de neurologii din cadrul Universității din Colorado Boulder. „În esență, ceea ce am găsit este o semnătură biologică a dorinței care ne ajută să explicăm de ce ne dorim să fim cu unii oameni mai mult decât cu alții”, a declarat autorul principal Zoe Donaldson, profesor de neuroștiințe comportamentale la CU Boulder. Studiul, publicat pe 12 ianuarie în revista Current Biology, se concentrează pe vulpile de prerie, care se numără printre cele 3% – 5% dintre mamifere care formează legături monogame. La fel ca oamenii, aceste rozătoare pufoase și cu ochi mari tind să se cupleze pe termen lung, să împartă o casă, să crească împreună descendenți și să experimenteze ceva asemănător cu “durerea de inimă” atunci când își pierd partenerul. Prin studiul lor, Donaldson caută să obțină noi perspective asupra a ceea ce se întâmplă în interiorul creierului uman pentru a face posibile relațiile intime și cum ne depășim, neurochimic vorbind, atunci când acele legături sunt rupte. Noul studiu abordează ambele întrebări, demonstrând pentru prima dată că neurotransmițătorul dopamină joacă un rol critic în menținerea unei iubiri vii. „Ca oameni, întreaga noastră lume socială este definită în esență de grade diferite de dorință selectivă de a interacționa cu diferite persoane, fie că este vorba de partenerul tău romantic sau de prietenii tăi apropiați”, a spus Donaldson. „Acest studiu sugerează că anumite persoane lasă o amprentă chimică unică în creierul nostru care ne motivează să menținem aceste legături în timp.” Cum ne “luminează” iubirea creierul Pentru studiu, Donaldson și colegii săi au utilizat tehnologie de neuroimagistică de ultimă oră pentru a măsura, în timp real, ce se întâmplă în creierul unei vulpi atunci când încearcă să ajungă la partenerul ei. Într-un scenariu, vulpea a trebuit să apese un levier/maneta pentru a deschide o ușă către camera în care se afla partenerul ei. În alt scenariu, a trebuit să treacă peste un gard pentru acea revedere. Între timp, un senzor optic de fibră a urmărit activitatea, milisecundă cu milisecundă, în regiunea nucleului accumbens al animalului, o regiune a creierului responsabilă de motivarea oamenilor să caute lucruri plăcute, de la apă și mâncare până la droguri de abuz. (Studiile de neuroimagistică la om au arătat că este nucleul accumbens care se activează atunci când ne ținem de mână partenerul.) De fiecare dată când senzorul detectează o explozie de dopamină, acesta „se aprinde ca un firișor de lumină”, a explicat autoarea principală Anne Pierce, care a lucrat la studiu ca studentă de masterat în laboratorul lui Donaldson. Când vulpile au apăsat levierul sau au urcat peste gard pentru a-și vedea partenerul de viață, fibra „s-a aprins ca un rave pary”, a spus ea. Și petrecerea a continuat în timp ce se îmbrățișau și se alintau. În contrast, atunci când o vulpe aleatorie se află de cealaltă parte a acelei uși sau garduri, beculetul se stinge. (Într-un studiu anterior, atunci când dopamina a fost redusă, ea nu a încercat la fel de tare să se reunească.) “Acest lucru sugerează că dopamina nu este doar foarte importantă pentru a ne motiva să căutăm partenerul nostru, ci că, de fapt, există mai multă dopamină care curge prin centrul nostru de recompense atunci când suntem cu partenerul nostru decât atunci când suntem cu un străin”, a spus Pierce. Speranța pentru cei cu inimile frânte Într-un alt experiment, cuplul de vulpi a fost ținut despărțit timp de patru săptămâni – o eternitate în viața unei rozătoare – și suficient timp pentru ca vulpile sălbatice să găsească un alt partener. Când cuplul a fost reunit, și-au amintit unul de celălalt, dar valul lor caracteristic de dopamină aproape că a dispărut. În esență, acea amprentă a dorinței dispăruse. Cât despre creierele lor, fostul lor partener era insesizabil de orice altă vulpe. „Credem că aceasta este o oarecare resetare în creier care permite animalului să-și continue viața și să formeze potențial o nouă legătură”, a spus Donaldson. Acest lucru ar putea fi o veste bună pentru oamenii care au suferit o despărțire dureroasă sau chiar și-au pierdut un soț, sugerând că creierul are un mecanism înnăscut de a ne proteja de dragostea neîmpărtășită nesfârșită. Autorii subliniază că este necesară mai multă cercetare pentru a determina cât de bine se traduc rezultatele la “vulpile lor cu creierul mai mare, cu două picioare”. Dar ei cred că munca lor ar putea avea în cele din urmă implicații importante pentru persoanele care fie au probleme în a forma relații apropiate, fie care se luptă să depășească pierderea – o afecțiune cunoscută sub numele de tulburare de durere prelungită. „Speranța este că, prin înțelegerea a ceea ce arată legăturile sănătoase în creier, putem începe să identificăm noi terapii pentru a ajuta multe persoane cu boli mintale care afectează lumea lor socială”, a spus Donaldson. Iată câteva concluzii importante ale studiului: Iubirea este un proces neurochimic complex care implică dopamina, un hormon al plăcerii. Vulpile de prerie, care sunt animale monogame, prezintă un nivel crescut de dopamină atunci când sunt cu partenerii lor. Această amprentă chimică dispare atunci când vulpile sunt despărțite timp îndelungat. Aceste descoperiri ar putea avea implicații importante pentru înțelegerea dragostei și a relațiilor umane. De exemplu, ar putea ajuta la explicarea de ce unele relații sunt mai durabile decât altele. De asemenea, ar putea duce la noi terapii pentru persoanele care au probleme în a forma sau a menține relații apropiate. sursa: https://www.colorado.edu/ Noul tranzistor sinaptic asemănător creierului imită inteligența umană: Cercetătorii au dezvoltat un nou tranzistor sinaptic capabil de gândire la nivel superior. Dispozitivul este stabil la temperaturi ambientale, consumă foarte puțină energie și reține informațiile stocate chiar și atunci când alimentarea este oprită. Dispozitivul a reușit să recunoască cu succes modelele similare, chiar și atunci când acestea erau incomplete.. Erupția vulcanică din 2022 a făcut o gaură în stratul de ozon: Erupția vulcanului Hunga Tonga-Hunga Ha'apai a avut un impact semnificativ asupra stratului de ozon. Acest lucru a dus la o serie de schimbări în chimia și dinamica stratosferei, inclusiv o scădere a ozonului de până la 7% în unele zone ale emisferei sudice.. 14 scenarii evolutive – Omul viitorului: mai inteligent, mai longeviv, mai integrat cu tehnologia: 14 scenarii evolutive ale omenirii care sunt probabil să se întâmple în viitor. Aceste scenarii includ o creștere a inteligenței umane, o reducere a dimensiunii creierului, o creștere a duratei de viață, o schimbare a formei corpului uman, o creștere a rezistenței la boli, o schimbare a sistemului imunitar, etc.. Topic: creier | dopamină | dragoste | iubire